Sunt foarte mulțumită de serviciile Necesit. Furnizorul găsit pentru toaletarea copacilor, semănarea gazonului și plantarea florilor a fost excelent. Rezultatele sunt impresionante! Mulțumesc și recomand cu încredere.
Am apelat la Necesit pentru a găsi un specialist pentru un proiect de iluminat complex. În doar o zi, am găsit meșterul potrivit, iar rezultatele au depășit cu mult așteptările mele.
Nu reușeam să am un gazon frumos în fața casei până când am apelat la Necesit. Ei m-au ajutat să găsesc un grădinar de aur, care, pe lângă serviciile de înaltă calitate, mi-a oferit și consultanță gratuită, explicându-mi unde greșeam.
Toaletarea copacilor și arbuștilor se recomandă în perioada de repaus vegetativ, adică la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, înainte de începerea creșterii active. Aceasta ajută plantele să se recupereze și să crească sănătos în sezonul de vegetație.
Cele mai solicitate servicii pentru amenajarea curții includ proiectarea peisagistică, care constă în planificarea și crearea unui design estetic, montarea pavajelor și construcția de pergole sau alte structuri exterioare. De asemenea, sunt frecvent solicitate amenajările zonelor verzi, inclusiv plantarea de gazon, arbuști și flori, precum și instalarea sistemelor de irigare eficiente și a iluminatului exterior pentru a îmbunătăți funcționalitatea și aspectul curții.
Timpul necesar pentru amenajarea unei curți variază în funcție de dimensiunea și complexitatea proiectului. În general, lucrările pot dura de la câteva zile pentru proiecte simple, cum ar fi instalarea de pavaje și plantarea de flori, până la câteva săptămâni pentru amenajări mai complexe care implică design peisagistic extins sau construcții de structuri sau sisteme de irigare elaborate. Estimarea exactă poate fi oferită după evaluarea detaliată a curții și a cerințelor specifice proiectului.
Buna ziua,este o gradina de care nu s a mai ocupat nimeni cativa ani,am reusit sa tund in mare parte insa as vrea sa arate altfel,casa fiind undeva la jumatatea terenului,separat de cei ,ar mai fi in fata o prcela ce ar trebui curatata si indrepta,dupa casa ar mai fi aproape de mp si as avea nevoie de tuns iarba si toaletarea copacilor,de indepartat cei uscati,doar ce am achizitionat terenul si as fi interesat de o schimabare.Multumesc!
Lungime 30m latime 10 m Am deja 4 pomi frctiferi an 4 si 1 batran. Pomii de an 4 nu au fost curatati din cauza de santier , sunt amplasati pe lungime la 2 m de gard. Pe langa gard sunt plantati trandafiri. Voi semana gazon in mixaj cu trifoi rosu. Vreau o mica arteziana , solara, plasata in mijloc. Pt imagini va pot trimite pe whatsApp.
Tuns gazon
Este vorba despre tăierea unui copac înalt din specia Larix, în grădina mea personală, lângă Cimitirul Central (am aprobarea Primăriei pentru asta, atașez documentul) + toaletarea crengilor inferioare ale unui brad argintiu înalt, în aceeași grădină. Nu este nevoie să debarasați lemnele rezultate, avem nevoie de ele.
PARCARE PENTRU DOUA MASINI, ALEE PRINCIPALA CATRE CONSTRUCTIE SI ALEE SECUNDARA CATRE GRADINA DE LEGUME GRADINA DE LEGUME CU PATURI INALTATE LOC DE JOACA ZONA CU PAVELE CAUCIUCATE PENTRU PISCINA EXTINDEREA ZONEI PAVATE DIN FATA CONSTRUCTIEI LOC DE RELAXARE CU LEAGAN SPATIU DE SOCIALIZARE PENTRU 5 FAMILII, PERGOLA, MINI-BUCATARIE EXTERIOARA, GRATAR. ARBORI DE TALIE MARE PENTRU MASCAREA CONSTRUCTIILOR INESTETICE INVECINATE JARDINIERA FALSA GAZON RUSTIC GARD VIU ELEMENT DECORATIV CU APA: CISMEA INTEGRAREA POMILOR EXISTENTI MAGAZIE SPECII MENTIONATE: LAUR ENGLEZESC, HORTENSII, ARBORE CU FRUZIS ROSU DECOR ESALONAT AL FLORILOR PENTRU TOT ANUL
Bun gasit! Sunt interesata de o firma cu echipamente necesare pentru a taia un stejar cu trunchiul cu diametrul de aprox 1m. Ramurile au fost taiate, pe baza lor au lastarit alte ramuri mai subtiri cu diametrul de 15-20 cm. Copacul este in curte, in fata casei, spatiul este limitat. Rog o estimare a costului. cred ca pentru trunchi este nevoie de macara deoarece doresc bustenii taiati la 2, 2 m lungime. Multumesc.
Am cca de pomi frunctiferi (pruni, meri, peri, gutui, ciresi si visini) de varste diferite, pe rod, in Tătaru, Prahova. As dori o toaletare a lor (ultima a fost facuta in urma cu doi ani). Cca. 2-3 pomi fructiferi dintre acestia sunt uscati complet/bolnavi si necesita taierea completa (inaltime si diametru mici) . Mai am cateva tufe de trandafiri pentru care as dori toaletarea lor. I plus, am un nuc inalt care are 3 brate principale de coroana, dintre care una s-a uscat si necesita taierea acesteia - atinge cablurile de electricitate. In plus, daca e posibil, m-ar interesa si servicii de stropire regulata a pomilor (tratamente fitosanitare) cu substantele mele sau ale dvs. O oferta rezonabila si calitatea acestor servicii ar putea conduce la o colaborare pe termen lung cu dvs.