Revendicați gratuit acest profil și începeți să primiți solicitări direct de la clienți din zona dvs.
Revendică profilul gratuitBună ziua, Vă trimit atașat planul propus pentru instalația sanitară a casei. Vă rog să îl verificați din punct de vedere tehnic și să actualizați toate cele trei oferte: instalația sanitară, încălzire și gaze, respectiv aer condiționat. Doresc ca oferta să precizeze clar materialele, producătorii, modelele, cantitățile și lucrările incluse, astfel încât să știm exact ce se va executa și care va fi costul final. Casa se află în prezent în etapa de demolare și renovare. Pereții existenți sunt din cărămidă și BCA și urmează să fie placați cu rigips. Pentru instalațiile sanitare și de încălzire, la etaj, trebuie realizate canalele necesare în pereții existenți, iar la parter prin șapă și prin pereți existenți. Țevile trebuie montate cel mult până la fața cărămizii, astfel încât să poată fi acoperite ulterior cu rigips. Toate traseele ascunse trebuie verificate, probate și fotografiate înainte de placarea pereților. 1. Instalația sanitară Casa are următorii consumatori: Baie parter: * duș walk-in; * lavoar; * WC suspendat cu rezervor încastrat; * duș igienic pentru WC. Baie etaj: * duș walk-in; * cadă separată; * lavoar; * WC suspendat cu rezervor încastrat; * duș igienic pentru WC; * mașină de spălat rufe. Bucătărie: * chiuvetă; * mașină de spălat vase; * alimentare separată pentru sistemul de apă filtrată. Insula bucătăriei nu are alimentare cu apă. Doresc ca instalația să fie executată pe colectoare/distribuitoare, cu trasee individuale și continue de la colector la fiecare consumator, fără teuri sau îmbinări ascunse în pereți, în pardoseală ori în spatele rigipsului. Conform planului, soluția propusă este: * alimentare principală PEHD Ø32; * conductă principală 32×3/DN25; * coloană către etaj 26×3; * dușurile și cada alimentate cu 20×2; * lavoarele, WC-urile, chiuveta, mașina de spălat vase și mașina de spălat rufe cu 16×2; * conducta de apă caldă dintre centrală și colector cu 26×3 sau cupru Ø22; * colectoare dimensionate pentru toate circuitele, prevăzute cu robineți individuali, etichete și montate în cutii accesibile. Vă rog să confirmați dacă sunteți de acord cu aceste dimensiuni sau să precizați în scris orice modificare pe care o recomandați. Oferta trebuie să precizeze: * marca, tipul și diametrul fiecărei conducte; * marca și configurația colectoarelor; * numărul de ieșiri pentru fiecare colector de apă rece și apă caldă; * tipul fitingurilor și sistemul de sertizare; * robineții generali și robineții individuali; * filtrele, supapele, clapetele de sens și celelalte accesorii; * izolația continuă a conductelor de apă caldă; * protecția anticondens a conductelor de apă rece; * materialul și diametrele conductelor de canalizare; * pantele conductelor de canalizare; * aerisirea coloanelor și locul în care aceasta va fi executată; * sifoanele și toate racordurile necesare; * marca și modelul celor două rigole de duș; * marca, modelul și dimensiunile celor două cadre pentru WC-urile suspendate; Vă rog să oferiți separat prețul complet pentru etapa finală, după executarea finisajelor, incluzând montarea și racordarea: * celor două WC-uri suspendate; * celor două lavoare și baterii; * celor două sisteme de duș; * căzii și bateriei aferente; * celor două dușuri igienice; * rigolelor și racordurilor finale; * chiuvetei și bateriei de bucătărie; * mașinii de spălat vase; * mașinii de spălat rufe; * sistemului de apă filtrată. 2. Presiunea și debitul apei Este posibil ca presiunea apei din rețea să fie de aproximativ 8 bari, dar trebuie vericat. Înainte de stabilirea definitivă a instalației, vă rog să măsurați: * presiunea statică; * presiunea dinamică; * debitul disponibil; * presiunea și debitul cu mai multe puncte de consum deschise simultan. Dacă se confirmă presiunea de aproximativ 8 bari, vă rog să includeți în ofertă, la intrarea apei în casă: * robinet general; * filtru mecanic lavabil; * reductor de presiune dimensionat pentru debitul întregii case; * manometru înainte de reductor; * manometru după reductor; * clapetă de sens, dacă este necesară; * toate racordurile și robinetele de izolare. Presiunea interioară trebuie reglată inițial la aproximativ 3–3,5 bari și ajustată ulterior în funcție de rezultatul testelor. Vă rog să precizați marca, modelul, diametrul, debitul nominal și domeniul de reglare al reductorului. De asemenea, vă rog să confirmați dacă montarea reductorului și a clapetei de sens necesită un vas de expansiune pentru apă potabilă sau protecții suplimentare împotriva dilatării și loviturilor de berbec. Ținta instalației este un debit de minimum 25 l/min la minimum 2 bari presiune dinamică, preferabil aproximativ 30 l/min. 3. Centrala termică Vă rog să precizați ce marcă de centrală termică folosiți și pentru care puteți asigura montaj autorizat, punere în funcțiune, service și garanție. Vă rog să specificați în ofertă: * modelul și codul exact al centralei; * puterea disponibilă pentru încălzire; * puterea disponibilă pentru prepararea apei calde; * debitul de apă caldă la ΔT = 30°C; * debitul minim de pornire; * perioada și condițiile garanției; * cine asigură punerea în funcțiune și intervențiile în garanție; * dacă prețul include kitul complet de admisie și evacuare; * filtrul magnetic; * filtrul de impurități; * robineții de izolare; * toate racordurile și fitingurile centralei; * evacuarea condensului; * inhibitorul de coroziune; * alimentarea electrică necesară; * punerea în funcțiune și autorizarea ISCIR. Centrala trebuie aleasă în primul rând în funcție de necesarul de apă caldă al celor două băi, nu numai după suprafața casei. Vă rog să precizați ce debit poate asigura și ce se întâmplă când sunt utilizate simultan două puncte importante, de exemplu un duș și cada sau două dușuri. 4. Instalația de încălzire Cele 10 calorifere existente vor fi refolosite. Vă rog să includeți în ofertă: * verificarea stării fiecărui calorifer; * verificarea dimensiunii și puterii caloriferelor în raport cu fiecare cameră; * spălarea și curățarea caloriferelor înainte de remontare; * remontarea și racordarea celor 10 calorifere; * două uscătoare de baie noi; * traseele individuale de tur și retur; * lungimea și diametrul fiecărui tip de conductă; * marca și modelul distribuitoarelor; * robineții, racordurile, aerisitoarele și toate accesoriile; * spălarea, umplerea și aerisirea instalației; * echilibrarea hidraulică; * proba de presiune și punerea în funcțiune. Vă rog să confirmați cum vor fi racordate cele 10 calorifere existente plus cele două uscătoare noi din băi. Dacă vor exista 12 corpuri de încălzire, distribuitoarele trebuie redimensionate sau trebuie explicată soluția alternativă. 6. Instalația de gaze Traseul stabilit are aproximativ 20 m, trece pe două laturi ale casei și conducta va fi îngropată în pământ. Conducta de gaze va trebui modificată. Vă rog să precizați: * diametrul conductei rezultat din calcul; * materialul și producătorul conductei; * adâncimea de montaj; * modul de protejare a conductei; * patul de nisip; * banda de avertizare; * tuburile de protecție la traversări; * protecția punctelor de intrare și ieșire din pământ; * robineții și armăturile incluse; * dacă săpătura este inclusă; * dacă patul de nisip, umplerea și compactarea sunt incluse; * dacă refacerea terenului este inclusă; * probele de rezistență și etanșeitate; * proiectul, avizele, taxele și recepția; * autorizațiile firmei care proiectează și execută lucrarea. 7. Instalația de aer condiționat Vă rog să transmiteți ofertă de preț pentru: * două sisteme Mitsubishi AY Line Plus; * două unități exterioare de 27. BTU; * șase unități interioare de 12. BTU; * 26 m de kit de montaj; * două suporturi; * manoperă calculată separat pentru cele două sisteme; * accesorii de montaj; * transport; * valoare totală aproximativă de 52. lei. Vă rog să detaliați oferta, precizând: * codul complet al fiecărei unități exterioare; * codul complet al fiecărei unități interioare; * dacă sistemele sunt multisplit; * clasa energetică și eficiența SEER/SCOP; * puterea nominală și puterea efectivă disponibilă pentru fiecare unitate interioară; * temperaturile exterioare între care echipamentele pot funcționa; * nivelul de zgomot al unităților interioare și exterioare; * garanția echipamentelor și garanția montajului; * cine asigură service-ul în garanție. Vă rog să prezentați repartizarea exactă a celor șase unități interioare pe cele două unități exterioare și să confirmați în scris că toate unitățile sunt compatibile. Fiecare unitate exterioară de 27. BTU pare să deservească trei unități interioare de câte 12. BTU, adică un total nominal conectat de 36. BTU. Vă rog să precizați: * raportul de conectare acceptat de producător; * puterea efectivă disponibilă când toate cele trei unități interioare funcționează simultan; * dacă fiecare cameră poate atinge necesarul calculat în aceste condiții; * calculul de necesar termic pentru fiecare cameră; * dacă unitățile de 12. BTU sunt necesare în toate cele șase camere sau dacă unele pot fi mai mici. Pentru traseele frigorifice, vă rog să precizați: * lungimea individuală dintre fiecare unitate interioară și cea exterioară; * lungimea totală inclusă în ofertă; * dacă cei 26 m reprezintă totalul tuturor traseelor sau cantitatea pentru un singur sistem; * diametrul conductelor de cupru pentru fiecare aparat; * grosimea și tipul izolației; * marca sau standardul conductelor de cupru; * cablurile electrice și de comunicație incluse; * canalul de protecție sau modul în care traseele vor fi mascate; * costul pe metru pentru orice lungime suplimentară; * dacă agentul frigorific suplimentar este inclus atunci când traseele depășesc lungimea standard. Având în vedere că pereții vor fi placați cu rigips, traseele trebuie stabilite și montate înainte de închiderea pereților. Nu doresc îmbinări frigorifice ascunse și inaccesibile în spatele rigipsului. Pentru evacuarea condensului, vă rog să precizați: * traseul separat al condensului pentru fiecare unitate; * materialul și diametrul conductelor; * panta asigurată; * punctul în care va fi evacuat condensul; * dacă evacuarea va fi gravitațională; * unde sunt necesare pompe de condens; * marca, modelul și nivelul de zgomot al eventualelor pompe; * accesul pentru curățare și mentenanță; * modul de prevenire a mirosurilor sau întoarcerii apei. Prefer ca evacuarea condensului să fie gravitațională acolo unde configurația permite și să nu fie evacuate apele pe fațadă sau în zone în care pot produce infiltrații. Vă rog să precizați și cerințele electrice: * alimentarea necesară pentru fiecare sistem; * locul în care se face alimentarea – la unitatea interioară sau exterioară; * puterea absorbită și curentul maxim; * secțiunea cablului recomandat; * siguranța automată necesară; * protecția diferențială; * necesitatea întrerupătoarelor locale de izolare; * responsabilitatea pentru executarea alimentărilor electrice. Chiar dacă lucrările electrice nu sunt executate de dumneavoastră, am nevoie de aceste informații înainte de închiderea pereților, pentru a le transmite electricianului. Manopera de aer condiționat trebuie să includă și să precizeze: * fixarea unităților interioare și exterioare; * suporturile și elementele antivibrații; * carotările și străpungerile; * etanșarea străpungerilor; * proba de presiune cu azot; * testul de etanșeitate; * vidarea individuală a circuitelor; * punerea în funcțiune; * verificarea evacuării condensului; * testarea tuturor unităților în regim simultan; * instruirea beneficiarului; * documentele de punere în funcțiune și garanție. Înainte de montarea traseelor, doresc să stabilim pe plan: * poziția exactă și înălțimea fiecărei unități interioare; * poziția celor două unități exterioare; * traseul fiecărui circuit frigorific; * evacuarea condensului; * alimentările electrice; * accesul necesar pentru service și mentenanță. 8. Probe și documentație Înainte de acoperirea traseelor sanitare, de încălzire sau aer condiționat, doresc: * probă de presiune; * proces-verbal cu presiunea și durata probei; * fotografii clare ale tuturor traseelor; * fotografii cu pozițiile conductelor și cote față de repere fixe; * verificarea scurgerilor și evacuărilor de condens; * confirmarea că nu există îmbinări ascunse nepermise. La finalul lucrărilor doresc: * spălarea și dezinfectarea instalației sanitare; * spălarea instalației de încălzire; * testarea simultană a consumatorilor; * consemnarea presiunii și debitului apei; * echilibrarea instalației de încălzire; * testarea simultană a sistemelor de aer condiționat; * scheme finale „as-built”; * fișele tehnice; * certificatele de garanție; * documentele centralei; * documentele instalației de gaze; * procesele-verbale de probe și punere în funcțiune. 9. Prețul și condițiile comerciale Vă rog ca oferta să fie defalcată separat în: * materiale instalație sanitară; * manoperă instalație sanitară – etapa brută; * montaj final obiecte sanitare; * materiale instalație de încălzire; * manoperă instalație de încălzire; * centrală Vaillant și accesorii; * automatizarea încălzirii; * lucrarea de gaze; * proiecte, avize, taxe și autorizări; * echipamente de aer condiționat; * trasee și accesorii aer condiționat; * manoperă aer condiționat; * transport; * TVA, dacă este cazul. Pentru fiecare echipament sau material important trebuie să apară producătorul, modelul, cantitatea, prețul unitar și prețul total. Vă rog să precizați: * durata estimată pentru fiecare etapă; * ordinea de execuție a lucrărilor; * condițiile și etapele de plată; * valoarea avansului; * garanția materialelor; * garanția manoperei; * lucrările și materialele care nu sunt incluse; * valabilitatea ofertei; * dacă toate prețurile includ TVA; * momentul în care prețul devine ferm. După confirmarea traseelor, modelelor și cantităților, doresc un preț ferm. Orice lucrare sau cost suplimentar apărut ulterior trebuie comunicat și aprobat de mine în scris înainte de executare. Vă rog să verificați planul atașat și să îmi transmiteți oferta împreună cu observațiile sau modificările tehnice pe care le considerați necesare. Mulțumesc.
Stau la un duplex si in spatele portii dezvoltatorul mi-a lasat un cablu de curent despre care mi—a zis ca l-a facut ot statie de incarcare electrica ot masina sau sa fac poarta sa se deschida automat. Eu as avea nevoie sa mai pun o priza in peretele casei dedicata pt incarcarea masinii plug in pe care o am. Si sa fie verificata conexiunea cablului cu siguranta si posibil de montat un RCBO cu care vine priza
Bună ziua! Vă contactez în legătură cu un proiect pentru o spălătorie auto self-service. Am un teren de aproximativ mp și doresc să amenajez: 2 boxe pentru spălare auto; 1 aspirator; o cameră tehnică; o cameră pentru detergenți și depozitarea materialelor necesare; plata la spălătorie prin fișe și card. Accesul se va face printr-un singur punct din stradă, atât pentru intrare, cât și pentru ieșire, deoarece terenul este situat între alte proprietăți și nu permite două accese separate. Doresc ca amenajarea să respecte limita de maximum 40% din suprafața terenului. Am nevoie de plan de amplasament – situație existentă și situație propusă, proiectarea întregii amenajări și documentația necesară pentru obținerea autorizației. Vă rog să îmi spuneți dacă vă puteți ocupa de acest proiect și care este costul pentru proiectare și documentații.
Ușa cu pui cu deschidere in interior iar puiul în stânga și ușa în dreapta eu fiind în interiorul casei sa deschid ușa cu mâna dreaptă deci cu deschiderea pe dreapta lățimea de iar înălțime 2m va rog un preț?Geam până la jumate cu 3 canate unul la pui și două la ușă să nu se vadă prin sticla ceva model !am nevoie urgent!
Doresc o ofertă pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție (PTh) și a Detaliilor de Execuție pentru un imobil în Ciurea, Iași. Este vorba despre un imobil existent, împărțit în două unități locative. Eu intervin asupra uneia dintre acestea prin lucrări de consolidare, reparații capitale, extindere și recompartimentare. În prezent, dosarul pentru obținerea Autorizației de Construire este depus la Primăria Ciurea, însă autorizația nu a fost încă emisă. Am deja proiectul pentru autorizare (DTAC), expertizele și documentația aferentă. Casa principală va avea aproximativ 95,5 mp construiți, plus o anexă de 15 mp. Construcția este alipită de unitatea vecină; se păstrează peretele comun existent al vecinului, iar pentru partea mea sunt prevăzute fundații, structură și zidărie noi. Doresc o ofertă pentru PTh + D.E., pe baza documentației existente, fără refacerea proiectului de la zero. Pot transmite documentația pentru evaluare. Vă rog să precizați ce include oferta și costul estimativ.
Am o casă P+1 cu încălzire în pardoseală, centrală Immergas Victrix Tera V2 24 kW, două distribuitoare cu grupuri de amestec și pompe, 4 zone/circuite jos și 9 circuite sus. Momentan nu am actuatoare și vreau să încep cu un singur termostat wireless, dar să pot adăuga ulterior până la 6–8 zone. Mă interesează automatizare SALUS IT, cu KL08RF și control Wi-Fi. Vreau să fie integrată corect și comanda centralei și pompele grupurilor de amestec.”
Există un imobil format din 3 apartamente, imobilul este compus din teren intravilan în suprafață totală de ,13 mp pe acest teren fiind ridicată construcția celor 3 apartamente, amprentă construcției fiind ~ mp, fiecare dintre cele 3 apartamente având o cota indiviza de teren, întrebarea este dacă putem face măsurătorile exacte și dacă conform cotelor indivize să facem o împărțire/ delimitare a acestor cote.
Descriere lucrare: Bună ziua. Doresc înlocuirea unui calorifer de baie din oțel (portprosop), model drept, dimensiuni x mm. Cel actual are coroziune avansată la bază și trebuie demontat.Sistemul este în regie proprie (am acces complet și facil la golirea și umplerea instalației/circuitului local, nu depind de asociație sau de oprirea coloanei generale a blocului).Ce solicit:O constatare prealabilă la fața locului pentru a evalua starea robineților și a stabili pașii următori (doresc oferte doar de la instalatori care includ această primă vizită în prețul total al lucrării sau o oferă gratuit).Golirea circuitului local și demontarea caloriferului vechi.Verificarea robineților actuali de 1/2" și înlocuirea lor doar dacă este absolut necesar.Montarea pe perete a noului calorifer.Umplerea instalației, verificarea etanșeității și aerisirea sistemului.Condiții: Noul calorifer va fi achiziționat de mine de la Dedeman. Instalația necesită ca meseriașul să vină cu toate consumabilele necesare pentru montaj și etanșare incluse. Vă rog să specificați prețul total fix pentru întreaga lucrare .
E o lucrare complexa, care include atât înlocuirea racord canalizare și branșament din coloanele comune ale unui bloc vechi, din ,dupa care scos cada, chiuveta, wc și lavoar bucătărie. După, montaj gresie, faianță, dus și celelalte obiecte sanitare. Vreau echipa serioasa, care sa îmi facă o estimare completa a acestei lucrări., inclusiv finisaje. Mulțumesc!
Am nevoie de o reparație la un tavan din gips-carton (rigips) pe holul de marfă către restaurantele din Iulius Mall Cluj. A fost decupată o gaură în tavan pentru montarea unui motor de hotă, iar în momentul de față s-a refăcut placarea cu bucata de rigips. Este necesară o reparație locală pe o suprafață de aproximativ 2 m²: montat bandă de armare pe îmbinări și dat o mână de glet. Zona: Iulius Mall Cluj (zona de aprovizionare / hol marfă). Buget: lei.