Revendicați gratuit acest profil și începeți să primiți solicitări direct de la clienți din zona dvs.
Revendică profilul gratuitConstruiesc o casă, am turnat fundația cu instalația făcută deja, dar după ce am turnat fundația am organizat cu arhitectul o modificare. Pe una dintre băi, o împărțim și facem două băi din una mai mare. A doua va servi ca baie pentru o încăpere specială, astfel avem nevoie de a reorganiza instalația sanitară. Pot pune la dispoziție schița proiectului.in poza 1 este situația actuală cu o baie, în schița 2 apare a doua baie pe care vrem s-o construim.
Bună ziua, Doresc o ofertă pentru instalarea unei prize de încărcare auto electric într-o parcare subterană a unui bloc din București (sector 2), unde dețin un loc de parcare. Mă interesează costul estimativ, soluțiile tehnice disponibile și pașii necesari pentru implementare (inclusiv eventuale avize). Mulțumesc!
Este un apartament cu 2 camere. Tabloul vechi are 4 sigurante automate rotunde: 2 pe lumina si doua pe prize. Am nevoie sa schimb tabloul , dar tot cu 4 sigurate din acestea actuale, module, plus o sonerie de tablou si eventual, daca este nevoie o siguranta generala, dar numai daca este cazul. Am nevoie cat mai urgent de acest schimb, va rog!
Instalare priza de exterior de 3.7 kW pentru încărcare mașină electrică. Exemplu de priza: https://www.dedeman.ro/ro/priza-incarcare-masini-electrice-legrand-green-up-access--monofazat-3-7-kw-16-a-ip55-montaj-aparent/p/?srsltid=AfmBOooCef4TSWAvkOjJGGOcLspF3eIG6AHRaPPZXO88ss72EymLvl-Y
Bloc 10 etaje cu 66 apartamente sector 6 Drumul Taberei solicitam oferta de pret inlocuire conducte apa rece,apa calda pentru segmentul BĂI Avem 4 tronsoane -2 tronsoane sunt simple și 2 sunt duble Dorim inlocuirea acestor tevi cu urmatoarele cerinte : - acolo unde se sparge sa se monteze usi de vizitare - sa fie efectuata plata manoperei in rate daca este posibil pana la 12 luni
Am instalat curent trifazat la caaa, instalatia electrica in casa este facuta de 4 ani, dar cablurile sunt inca la vedre peste tot in pereti , pot fi identificate si aduse modificari. Acum pentru ca vrem electrocasnice trifazate la bucatarie , vreau sa pun alt tablou din care sa trag trei circuite trifazate cu cablu electric coerspunzator si sa conecteze reteaua veche la acesta
Am nevoie de o oferta de pret pentru schimbarea unui tablou electric vechi cu 4 sigurante la un apartament de 2 camere. De asemenea doresc in prima faza si suplimentarea cu sigurante pentru 5 prize cu traseu separat (masina de spalat, cuptor, masina se spalat rufe, masina de spalat vase si aer conditionat). Traseele vor fi facute ulterior si conectate, aparent sau ingropate in podea. Multumesc
Am nevoie de un electrician autorizat pentru a-mi trage subteran curentul electric din contuar până în casă plus montarea tabloului electric plus o priza, un bec și un întrerupător, doresc costul manoperei, materialele le voi cumpara personal după ce mi se va face lista cu ce am nevoie! Iar a doua oferta este pentru a-mi face instalația electrica in toată casa, construcția este noua, tavanul este deja placat cu polistiren de 3cm daca se poate și este mai ușor putem trage copexul cu firele prin tavan și coborâte pe peretele unde este nevoie, pe lângă instalația electrica va trebui tras curentul electric din contuar până in casă, menționez că șanțul pentru a trage firele de curent din contuar până in casa îl pot face eu. Mulțumesc anticipat și aștept oferte estimative! Materialele le voi cumpara eu după lista pe care o facem la fata locului. Am nevoie de cineva autorizat care îmi poate da ceva la mana pe care sa o duc la cei de la electrica inapoi sa ne branseze definitiv.
Cred ca sifonul flexibil de la chiuveta din baie a crapat pt ca am apa in baie de cate ori folosesc chiuveta . Nu stiu daca e de la preaplin ( am improvizat un dop din carton pt preaplin pt ca imi iesea apa pe acolo insa fiind din carton s-a dus. Imi trebuie sifonul flexibil daca poate veni dl instalator cu el deja . Si o surubelnita pt ca am chiuveta suspendata si rafturi in jurul ei si trebuie sa le dea jos dansul si sa le puna la loc dupa. / pot plati cu card (ing banking)?/ cat ma Costa?
Am nevoie de un instalator profesionist care sa îmi înlocuiască sifonul din pardoseala băii?sa fixeze o cabina de dus care se balansează și nu este data cu silicon,probabil ca va fi nevoie sa i se schimbe și sifonul.Doresc ca ptr lucrare sa mi se dea factura ptr ca trebuie sa demonstrez proprietarului cât plătit.Lucrarea este la bloc în Eforie Nord.