10 Stele ...intr-o lume plină de opțiuni, ei se remarcă prin excelență!Am colaborat cu firma PIF proprietar dl.Daniel Efraim Botezatu & echipa lui ,pot spune cu toată încrederea că profesionalismul, promptitudinea și atenția la detalii i-au transformat într-un partener de excepție.Calitatea serviciilor oferite a depășit toate așteptările și doresc să mulțumesc public ,din toată inima, unei echipe extraordinare de tineri care au transformat apartamentul meu într-un loc cu adevărat special. Sunt educați, serioși și dedicați, au lucrat cu profesionalism și respect față de lucrare și față de mine ca beneficiar,la un preț corect , , au fost mereu de cuvânt, au respectat regulile și nu au făcut nici un compromis în ceea ce privește calitatea sau siguranța — inclusiv prin faptul că nu consumă alcool la locul de muncă. Au colaborat cu mine pentru a găsi cele mai potrivite soluții,m -au sfătuit în alegerea materialelor și am simțit că am alături nu doar meseriași, ci oameni care pun suflet în ceea ce fac. Deși sunt tineri, profesionalismul lor e la cel mai înalt nivel ! Recomand cu toată convingerea această echipă tânără pentru că merită toată aprecierea și încrederea celor care își doresc o renovare făcută cu grijă, respect și multă pricepere! Mulțumesc mult!
PIF BOTEZATU COMPLEX S.R.L. Recomand cu toata increderea, foarte rar mai intalnesti firme atat de profesioniste . 5 stele , totul la superlativ.
executie excelenta! recomand cu toata increderea aceasta firma!
Despre noi: PIF BOTEZATU COMPLEX S.R.L. Cu o experiență solidă în domeniul Construcțiilor, PIF BOTEZATU COMPLEX S.R.L. oferă servicii de calitate, adaptate nevoilor fiecărui client. Indiferent dacă ai nevoie de montaj, reparații sau întreținere, echipa noastră îți garantează soluții eficiente și durabile. ✅ Instalații sanitare, termice și electrice ✅ Materiale de calitate și execuție profesionistă ✅ Seriozitate și respect pentru termenele de execuție Transformăm proiectele tale în realitate!
Apartament la etajul 1 in bloc cu 4 etaje. Baia mica are 1m latime cu 2,5m lungime Baia mare are 1,7m latime cu 2,5m lungime In bucatarie doar gresie 2,4m cu 5m Balcon de 2,8m cu 1,4m - are o grinda in lungul balconului, la aproximativ 35cm de geam Inaltimea maxima este 2.5m. Dimensiuni aproximative. Suprafata totala nu depaseste 80mp
Doresc sa renovez aproape complet un apartament de 2 camere semidecomandqt 57mp+7mp balcon închis. -Inlocuit usa intrare+ 1 ușă interior și eliminat 2 usi(construit arcada ,la dimensiunea usilor) -Nivelat podea și aplicat parchet laminat în toată casa , excepție baie unde va fii gresie(în prezent exista gresie și parchet) -Îndreptat pereți + zugrăvit -Înlocuit faianță în baie și bucătărie -Extins instalație electrică (2 circuite noi + 2-3 din dozele actuale) *pot ajuta câteva zile la spart/cărat/munca brută în cazul în care nu este o echipă
Apartament 4 camere de renovat complet Decopertare, Gresie, faianta, calorifere, instalatii termice, electrice, sanitare, usi, ferestre - astea toate schimbate Parchetul din lemn masiv vrem sa fie reconditionat, nu inlocuit. Incalzirea e de la centrala blocului. Debaraua (camera 7) nu exista, a fost marita baia de serviciu (8). Noi vrem sa micsoram baia la nivelul initial si sa marim dormitorul pentru a integra un dressing. Deci spart un nou zid si reconstruit. De asemenea, vrem sa tragem un zid intre camera 10 si 11.
Bună ziua, aș dori să plachez cu rigips tavanul unei mansarde de aproximativ 60 mp la o casă situată în Aghireșu, Cluj. Doresc oferte care să includă prețul materialelor (schelet metalic, rigips) inclusiv manopera cu chituire și un strat de lavabil. Lucrarea se poate realiza începând cu luna aprilie.
Montaj faianta tip parchet in model V (bradut - vezi video). Placile au dimensiune 30x6 cm si se monteaza pe 2 pereti din baie (2x2,4 m si 0,9x2,4m), in total suprafata montata are 7mp. Modelul de montaj este ca in acest video (nu pe podea, ci pe pereti) https://www.youtube.com/watch?v=xehX-onEvfk
Apartamentul a fost folosit de firma noastră ca imobil închiriat, iar la finalul contractului am făcut mici reparații cu glet unde au fost puse tabla de scris, materiale decorative pe pereți. În acest moment mai trebuie dat cu vopsea lavabilă pe zonele cu reparatii (vezi poze). Suprafața totală estimată a reparațiilor este de 6-10 mp, iar pe restul de suprafață a pereților va rămâne vopseaua lavabilă veche până proprietarul decide să facă o zugrăveală completă. Momentan am încărcat 8 poze ca să vă faceți o idee. La nevoie mai pot furniza și alte poze.
برای توضیح خدماتی که در حوزه برق صنعتی و سیستمهای شبکهای ارائه میدهید، میتوانید از ترجمه و عبارات زیر به زبان رومانیایی استفاده کنید: 1. Montaj tablouri electrice pentru sisteme de rețea internet 2. Instalare și configurare camere de supraveghere video 3. Proiectare și montaj tablouri electrice 4. Servicii electrice pentru clădiri rezidențiale și comerciale Nu este nicio problemă, învățarea unei limbi necesită timp. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru a înțelege sau scrie un text în limba română, sunt aici să vă sprijin. Exercițiile zilnice și folosirea expresiilor simple pot face procesul de învățare mai ușor.
Bună ziua . Doresc un sistem de automatizare de trecere de la curentul de rețea la generator precizez ca este trifazic și curentul de la stâlp și cel de la generator . La rețea este de 20 kwa și la generator am 50kwa . Între ele am nevoie de automatizare când nu am de la stâlp curent să pornească generatorul , și când vine de la rețea să se oprească. Vreau inclusiv montaj și automatizarea calculată corespunzatoare
Este o refacere de pavaj trotuar (existent deci de multi ani), jumătate din borduri pe cca 30 m.l rămân intacte, restul trebuie remontate, fiind puțin decalate. Trebuie o descopertă de câțiva cm pentru a pune o folie de mulcire, apoi remontare pavele după o minimă compactare. Durata: cca 3 zile pt 2 pers. Rog ofertă, preferabil, desigur, cu colaboratori loco.
Cuptorul nu pornește deloc, deși este conectat la curent. Siguranța electrică dedicată cuptorului (din panoul electric al apartamentului) nu este sarita. Cuptorul nu răspunde la niciun buton. A fost utilizat fără probleme înainte de o pauză de 2 săptămâni, dar acum nu mai porneste deloc. Posibil să fie o siguranță arsă sau altă problemă tehnică.